Imaginea de la iluzie la manipulare

hyper-realistic-artworks-18
Pedro Campos: https://www.pedrocampos.net/

[Prof. Univ.Dr. Iosif KIRALY]

De-a lungul istoriei artei, problema iluziei vizuale a revenit periodic. Din Manierism, trecand prin Suprarealism,  Op Art, Arta Cinetica, Fotorealism & Hiperrealism si pana la arta realizata cu “noile tehnologii”, a existat o fascinatie pentru acest domeniu, atat in randul artistilor cat si a publicului consumator de arta.

Fotografia s-a impus încă de când a apărut, la începutul secolului al 19-lea ca tehnica (iar nu arta) cea mai precisă şi obiectivă de a documenta realitatea. Faptul acesta s-a datorat condiţiei sale semi-automate de creare a imaginii.

Intervenţia umană era minimală în comparaţie cu celelalte domenii ale producerii de imagini (pictură, desen, gravură). De aceea, fotografia a fost întotdeauna considerată un index/indice (în sensul dat de Chales Sanders Peirce) al realităţii pe care o reprezentă.

În tehnologia digitală, imaginea se formează din pixeli ce pot fi cu uşurinţă schimbaţi între ei fără ca lucrul acesta să poată fi sesizat. Cel mai profund lucru care s-a întâmplat cu fotografia în trecerea ei de la analog la digital este tocmai evaporarea esenţei sale de index/indice, rămânând ca şi pictura, doar o aparenţă iconică.

Dacă am vedea la câte zeci şi chiar sute de intervenţii a fost supusă fotografia unui fotomodel de pe coperta unei reviste de modă, vom înţelege că acea imagine este cel puţin la fel de departe de persoana reală pe care pretinde că o reprezintă precum un portret pictat, în care toată lumea acceptă că intervine subiectivitatea artistului. Ba chiar mai mult, este din ce în ce mai posibil să se creeze imagini cu aparenţă fotografică ce nu au nici o legătură cu realitatea. Este vorba despre aşa numitele simulări, imagini ce sunt rezultatul unor ipoteze şi calcule matematice, foarte utilizate în ştiinţă, medicală, industria militară, etc.

De asemenea trebuie menţionate controversele ce apar în media cu o frecvenţă din ce în ce mai mare în legătură cu anumite imagini făcute în locuri unde există situaţii conflictuale şi care au fost modificate sau recontextualizate pentru a servi interesele uneia sau alteia dintre părţile beligerante.

Tocmai această versatilitate crescută a fotografiei digitale face că ea să fie un mediu pe cât de iubit, pe atât de temut în situaţiile în care poate scăpa de sub control. Exact cum cu ani în urmă, membrii unor comunităţi izolate se temeau să fie fotografiaţi de antropologii care îi studiau, ca să nu li se “fure” sufletul prin actul fotografierii, la fel şi astăzi, tot mai mulţi oameni au ajuns să se teamă sau să se simtă inconfortabil când sunt fotografiaţi de persoane necunoscute.

Tehnologia a evoluat cu aşa o viteză iar consecinţele (unele amintite mai sus) au necesitat din ce în ce mai des apelul la lege. Sistemul legislativ însă nu a putut să evolueze cu aceeaşi viteză şi s-a dovedit de multe ori total depăşit de realitate.

Deşi toată lumea fotografiază, se pare că nu toată lumea are capacitatea “să citească” şi să înţeleagă o fotografie. Probabil în acest punct ar trebui amendată profeţia lui Laszlo Moholy-Nagy, în sensul că analfabetul viitorului nu va fi cel care nu va şti să folosească aparatul de fotografiat cât mai ales cel care nu îşi va pune întrebări şi nu va încerca să analizeze conţinutul unei imagini în funcţie de circumstanţele şi scopul în care aceasta a fost făcută, contextul şi momentul în care a apărut, statutul fotografului şi modul în care acesta se raportează la conţinutul imaginii.

Cursul are ca scop tocmai familiarizarea studentilor cu aceste probleme specifice epocii contemporane.

MOD DE DESFASURARE: Fiecare curs va contine un studiu de caz a subiectului abordat, bibliografie tematica, un documentar sau fragment de film video legat de acelasi subiect care ulterior va fi discutat si analizat impreuna cu studentii.

MATERIAL DIDACTIC: eseuri, filme documentare, albume, resurse online.